http://www.libertatea.ro/usr/thumbs/casete/237283/thumb_617_x_0_doametea.jpg

Veniturile mizerabile ale românilor nu vor mai creşte doi ani de-acum încolo. Potrivit estimărilor sumbre ale Fondului Monetar Internaţional, românii vor ajunge la nivelul de trai din 2008, când Produsul Intern Brut pe cap de locuitor era 9.500 de dolari, abia în 2013. Din 2008, PIB-ul a scăzut dramatic, de la 9.500 de dolari la 7.500 de dolari în 2009 şi la 7.390 de dolari în 2010.

Indicatorul ar urma să urce la 7.700 de dolari anul viitor, la 8.700 de dolari în 2012 şi la 9.800 de dolari în 2013. Abia după 2013 se estimează şi veşti bune, adică o creştere puternică a indicatorului, la 11.123 de dolari în 2014 şi, respectiv, 12.660 de dolari în 2015. Bineînţeles, aceste creşteri vor fi posibile doar în situaţia în care actualul şi viitoarele guverne vor fi capabile să pună în aplicare măsuri economice sănătoase şi eficiente.

La anul nu va mai fi scădere economică

În aceste condiţii, declaraţiile guvernanţilor, care susţin că la anul ieşim din criză, se referă doar la faptul că ţara noastră nu va mai înregistra scădere din punct de vedere economic şi că am început, timid, să urcăm scările spre o viaţă apropiată de cea pe care o duceam în anul 2008.

date sâmbătă, 30 octombrie 2010

0 comentarii to “30 OCTOMBRIE 2010: Foamete pana in 2013”

Leave a Reply:

LASA MESAJUL TAU AICI.
PENTRU O SIMPLITATE MAI MARE ALEGETI DIN LISTA MODUL "NUME / ADRESA URL"

STIRI MONDENE, SOCIALE, TOT CE ESTE IMPORTANT SI TE INTERESEAZA!